Cât mai rezistă Ionuț Badea la „U”?** „Trebuie să-i dea de gândit că nu am mai câștigat din etapa a 13-a!”

Cât mai rezistă Ionuț Badea la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a reintrat cu șanse reale în lupta pentru titlu după victoria de la Cluj împotriva celor de la „U” după ce Dinamo li CFR s-au încurcat în ultima etapă.

Florian Walter este extrem de supărat după această înfrângere, cerând voalat demisia antrenorului Ionuț Badea, care nu a mai câștigat un meci din etapa 13.

„Am jucat cu Steaua, dar am avut neșansă. Cei care acuză acum de blat să se gândească ce-ar mai fi zis dacă înscria Tony din doi metri, Grozav la ocazia lui. Și în ce-l privește pe Szukala e vorba doar de o greșeală umană. Un fundaș cu experiența lui n-ar fi dat niciodată mingea în centru decât involuntar. Eu cred că i-a alunecat piciorul când a sărit să o lovească.

Un om care vine și investește 3 milioane în fotbal nu poate accepta jigniri de genul ăsta. Dacă se mai întâmplă aspecte de genul ăsta, mă gândesc să mă retrag din fotbal. Nu m-a informat nimeni că au fost suporterii azi la antrenament să ceară socoteală.

Am o problemă cu Ionuț Badea, el nu mi-a zis nici când l-a trimis aiurea pe Boștină la echipa a doua. I-am dat scris să-l reprimească pe Gabi la prima echipă. Eu mai am contract cu Badea până la 30 mai 2012, dar n-am mai câștigat cu el pe bancă din etapa 13. Trebuie să-i dea și lui de gândit ca antrenor. Noi atacăm pe centru, deși benzile erau vulnerabile, Steaua se apără acolo cu închizătorii”, a declarat Florian Walter la Fanatik Show de la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Lege pentru românii care au camere de supraveghere. Este obligatoriu la casă și la bloc
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×